dialog

"ne mai iubim?"
"da, dar acum ne iubim altfel decat atunci."
"cum altfel?"
"acum eu te iubesc prudent."
"mai cu masura?"
"nu. atunci te iubeam strans, cu groaza de a nu te pierde. acum te iubesc atat de mult incat te-as lasa sa pleci oricand, daca asta ai vrea. te iubesc mai in liniste, mai printre gene. te iubesc de pe marginea terenului, nu din centrul lui. te iubesc, dar iti las libertatea sa le zambesti altora, sa fii privita insistent, sa mergi singura in lume."
"si nu ti-e frica ca nu ma mai intorc? nu ti-e frica ca ma voi opri la un zambet strain? ca cineva ma va iubi iar imprudent?"
"imi asum riscul, imi asum frica, mi-as asuma esecul. si nu te-as putea iubi decat fericita. chiar daca fericirea ta ar fi langa altul."

ce bine ca suntem, pacat ca e toamna

Nu plec, ma duc sa-nghit pe rand, tot cate-o saptamana. O mestec repede, scuip vinerea si vin. Sa-mi lasi scrumiera tot acolo, langa pachetul de tigari aproape plin. Sa nu ma schimbi doar pentru ca nu pot sa te tin de mana, gandurile mele atarna-n barba ta, sa stii… sa nu ma uiti inchisa intr-un telefon, sa-mi spui noapte buna cand ma pun sa dorm. Promit ca te aud, ti s-au ascuns silabele la mine-n somn.

Asteapta-ma in gara, cu zambetul in ochi. Cu dragostea de mana. Eu ma grabesc, sper sa nu uite trenul sa m-aduca. Si iarta-ma ca trebuie apoi sa fug din nou.

mi s-a spus sa deschid ochii, sa ma uit in jur cu atentie, sa observ, sa invat. apoi sa aleg. si sa raman acolo. mi s-a spus sa-mi atarn cuvintele cu grija, sa nu spun vorbe mari degeaba, sa nu promit ce nu pot da. sa nu astept prea mult, sa nu ma multumesc cu prea putin. dar eu am alergat, m-am uitat cu pofta, am iubit prea mult, prea dintr-o data. am asteptat un "te iubesc" si am primit bucati de adevar invelite in imbratisari casante. dragalasenii schimonosite in locul unui inel. in loc de vin, bere. am vrut un "noi", am ramas totusi "eu si el".

n-am invatat nimic. inca nu stiu sa cern cuvintele, sa sortez oamenii, sa categorisesc zambetele. inca ma pierd fara speranta in priviri jucause, in promisiuni ce suna a clopot spart. inca uit de mine. inca uit de altii. inca uit ca daca te uiti prea mult in soare, nu mai vezi nimic. inca uit ca si lumina doare.

trebuie sa fugim. sa fugim sa nu ne ajunga din urma trecutul. si regretele. sa fugim repede de tot ce vrem si nu primim, de tot ce n-ar trebui sa vrem. sa fugim de noi atunci cand nu suntem cum ar trebui, sa fugim atunci cand suntem prosti si sa ne intoarcem mai destepti, mai calmi, mai decenti. trebuie sa fugim de privirile ce nu le intelegem si sa fugim repede, sa nu ramanem pierduti printre cuvinte nerostite. sa fugim de oameni ce nu ne sunt asemenea, sa fugim de ceea ce nu se cuvine, de esecuri, de lene, de frica.

trebuie sa fugim spre lumina. sa stam pe marginea prapastiei. trebuie sa sarim!

ce bine ca sunt, ce bine ca esti

pacat doar ca de fiecare data tu alegi sa pleci

p.s. nu-i frumos sa te joci asa

am fugit intre coperti

vreau sa-mi traiesc anii de luciditate nu in laboratoare reci, vreau sa-mi cresc anii in biblioteci cu lumina calda si galbena, cu lumina numa buna de diluat pagini de carte. vreau sa ma ascund intre coperti, sa-mi schimbe viata nu un om, o carte. sa-mi lase urme adanci in suflet sfarsitul trist al lor, nu al meu. sa ma indragostesc de povestea dintre ei, nu de un om care va pleca intotdeauna inainte de sfarsitul firesc al povestii noastre. vreau sa ma ascund intre coperti si sa nu ma machiez, sa nu-mi ascund cearcanele cu fond de ten, oboseala si noptile nedormite cu pudra, sa nu zambesc ieftin, sa imi citesc cartile asa cum sunt eu cand nu sunt intre oameni. vreau sa miros a vorbe, nu a bere. vreau sa ma tina treaza cartea, nu cafeaua. vreau sa fumez tigara "de dupa", de dupa o carte buna. ma dezleg de lume, ma leg de cartile mele. am fugit.

noi, cei nascuti la limita de jos a inegalitatii...

Romania e o tara de oameni tristi. In Romania, clovnii plang si arlechinii huiduie. Copiii se ghemuie la colt de strada, parintii lor cauta innebuniti granita, s-o treaca. Cainii n-au avut niciodata covrigi in coada. E o tara care a inteles prost libertatea si care si-a ales prost destinul. Romania e tara nesansei. O tara in care nimeni nu fuge spre ceva, intotdeauna se fuge de ceva. Nu fugim inspre mare, fugim de fumul oraselor. Nu fugim la munte, fugim de plictiseala. Nu fugim in lume, fugim de realitate. Nu am fugit spre libertate, am fugit de comunism. O tara in care nimic nu e luat in serios. Am putea monta un gratar pe orice golgota. La noi Hamlet, ca sa uite de problemele lui, s-ar fi dus la bere.
Romania e o tara de oameni singuri. Atat de singuri, ca nici cei nenorociti nu sunt solidari intre ei.